Categorii
Paine Retete diverse Retete Mancare

Lipie

Lipiile se pot servi langa orice fel de mancare de tip aperitiv, impreuna cu salate sau cu tot felul de creme tartinabile. Sunt usor de facut si inlocuiesc atat de bine painea, de orice fel. Ele se pastreaza bine si a doua zi.

Ingrediente

  • 600 grame faina
  • 1 lingurita sare
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 lingurita condimente din plante uscate (patrunjel, rozmarin, cimbru, etc)
  • 6 linguri de ulei
  • 150 ml apa calda
  • Din aceasta compozitie ies 10 bucati.
Lipie
Lipie

Mod de preparare

  1. Amestecati faina, sarea, praful de copt si condimentele din plante.
  2. Adauga uleiul si apa. Apoi, continuati sa amestecati pana cand se formeaza o compozitie omogena.
  3. Dupa ce aluatul devine tare, luati-l din vas si framantati-l pe o suprafata din lemn, data cu faina.
  4. Daca aluatul e prea moale, adaugati putina faina sau apa daca e prea tare.
  5. Dupa 5 minute dupa ce ati framantat bine, puneti aluatul inapoi in vas si acoperiti-l cu un prosop.
  6. Lasati-l 15 minute sa stea la cald.
  7. Apoi impartiti aluatul in 10 parti egale, si framantati fiecare bucata in parte.
  8. Cu ajutorul sucitorului, intindeti aluatul cat de subtire puteti.
  9. Puneti putin ulei la incalzit, intr-o tigaie de clatite si prajiti lipiile pe ambele parti.
Categorii
Deserturi Retete Mancare Torturi

Tort de ciocolata cu glazura alba

Pentru a fi mai usoara partea cu deserturile, poti alege tort de ciocolata cu glazura alba, care iti ia 20 de minute pana sa il pui la cuptor si nu ai nevoie de ingrediente pe care nu le-ai avea acasa in mod obisnuit. In engleza i se spune “bundt cake” bundt vine de la forma de metal in care se coace tortul, cea care are in mijloc o gaura, in romaneste probabil ca i s-ar spune chec, dar mie mi se pare ca arata prea bine ca sa il introduc la categoria checuri asa ca i-am spus tort. Tortul se pastreaza bine si pentru mai multe zile si arata si foarte bine pentru o masa mai speciala.

Ingrediente

  • 350 g iaurt
  • 300 ml ulei de floarea soarelui
  • 600 g zahar
  • 9 oua
  • 500 g faina
  • 85 g cacao
  • 2 lingurite rase praf de copt

Glazura

  • 200 g zahar pudra
  • o mana de fructe uscate
Tort de ciocolata cu glazura alba
Tort de ciocolata cu glazura alba

Mod de preparare

  1. Incalziti cuptorul la 170°C, sau treapta 3 pentru cuptorul pe gaz.
  2. Folosind un mixer, amestecati iaurtul cu ulei, zahar si oua. Adaugati cacao, praf de copt si un praf de sare.
  3. Turnati compozitia, in cantitati egale, in 2 vase de metal pentru torturi. Puneti in cuptor si reduceti temperatura la 150°C, lasati-l timp de o ora.
    Inainte sa il scoateti din cuptor, verficati cu o scobitoare daca este copt, introduceti in mijloc scobitoarea si daca iese curata din tort inseamna ca acesta e copt. Daca e nevoie mai lasati-l 5, 10 min.
  4. Pentru a prepara glazura, puneti zaharul pudra intr-un bol si adaugati cate o lingura de apa.
  5. Amestecati si daca mai e nevoie mai adaugati o lingura de apa, trebuie sa obtineti o compozitie destul de cremoasa dar nu foarte lichida, pentru a putea decora cat mai simplu si natural tortul.
  6. Dupa ce ai scos tortul din cuptor lasati-l la racit 5 minute, dupa care rasturnati-l pe un gratar pentru a se raci.
  7. Dupa ce s-a racit puneti-l pe un platou pentru a-l decora cu glazura de zahar, turnati glazura pe partile mai inalte ale tortului, iar aceasta se va prelinge peste tort fara sa mai fie nevoie sa faci ceva. Presarati fructe uscate si optional: nuca prajita maruntita, ciocolata taiata marunt, etc.
Categorii
Deserturi Retete Mancare Torturi

Tort de morcovi la Slow Cooker

Ingrediente

  • 250 ml ananas bucati din conserva
  • 330 g zahar brun
  • 2 oua
  • 125 ml ulei vegetal
  • 60 ml apa
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 260 g faina alba
  • 2 lingurite praf de copt
  • 2 lingurite scortisoara
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita nucsoara
  • 375 ml morcovi razuiti fin (aprox. 3 morcovi medii)
  • 125 ml stafide
  • 200 ml frisca lichida
  • 3 linguri de zahar alb
  • 1 lingura cacao
  • 1 mana de nuca
Tort de morcovi la slow cooker
Tort de morcovi la slow cooker

Mod de preparare

  1. Scurgeti ananasul de zeama. Curatati si razuiti fin morcovii.
    Puneti intr-un vas ingredientele: oua, zaharul brun, ulei, esenta de vanilie si apa, folosind un mixer bateti pana cand acestea devin cremoase.
  2. Separat amestecati faina cu: praf de copt, bicarbonat de sodiu, scortisoara, sare, nucsoara. Puneti amestecul peste compozitia cu oua si continuati sa mixati pana cand este cremos. Adaugati ananasul, morcovii si stafidele si amestecati bine cu o lingura.
    Puneti o hartie de copt in vasul de slow cooker, lasati hartia sa ajunga la limita cu capacul, astfel va fi mai usor de scos din vas cand este gata. Turnati compozitia in vas, acoperiti cu capac aparatul slow cooker Crock Pot si setati functia High, iar timpul de gatire pentru 2 ore si 30 min.
  3. Fiind o compozitie lichida care sta tot timpul coacerii lipita de vas, se comporta diferit la coacere fata de altfel de mancaruri pe care le gatim in slow cooker. Astfel va recomand ca la jumatatea timpului de coacere sa ridicati putin vasul de ceramica din aparat si rotiti la 180 de grade, pentru a evita riscul de a se coace mai mult pe una dintre parti.
  4. Cand este gata timpul de coacere, verificati tortul cu o scobitoare, daca nu se lipeste de scobitoare, este gata. Scoateti tortul si asezati-l pe un gratar, inlaturati hartia de copt. Lasati aproximativ 30 min. la racit.
  5. Bateti frisca pana cand se intareste, adaugati 2, 3 linguri de zahar. Dupa ce tortul s-a racit complet, adaugati frisca pe deasupra si decorati cu nuca bucati intregi sau maruntite, iar in mijloc pudrati cacao.
Categorii
Checuri Deserturi Retete Mancare

Chec cu banane la Slow Cooker

Chec cu banane la Slow Cooker sau Banana Bread, sub numele acesta am cunoscut eu reteta pentru prima data. Este vara, evident nu am o pasiune sa dau drumul la cuptor ca sa fac un desert. Iar in afara de inghetata pentru care nu ai nevoie de cuptor nu prea obisnuiesc sa gatesc desert la rece, desi stiu ca e sanatos si sunt foarte la “moda” eu sunt putin mai traditionala. Asa ca am optiunea perfecta si anume sa folosesc minunatul Slow Cooker – Crock Pot pentru a face checul dulce si moale perfect pentru a fi servit zilnic la cafea. Eu am o obsesie, in special vara, sa tin mancarea la rece, checul sta perfect la frigider timp de 1 saptamana, daca nu s-a mancat deja pana atunci. 

Ingrediente

  • 2 oua
  • 100 g unt
  • 200 g zahar
  • 250 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 1/2 lingurita sare
  • 3 banane, coapte
  • 100 g nuca, bucati
  • 100 g ciocolata, bucati
Chec cu banane la Slow Cooker
Chec cu banane la Slow Cooker

Mod de preparare

  1. Puneti impreuna untul cu zaharul si ouale, amestecati cu un mixer pana cand compozitia devine cremoasa.
  2. Amestecati faina cu praf de copt, bicarbonat de sodiu si sare. Apoi turnati peste compozitia de mai sus in 2 etape si mixati la o viteza mai mica, puneti bananele rupte bucati si continuati sa mixati pana cad totul devine cremos.
  3. Puneti nuca si ciocolata si amestecati incet cu o lingura.
  4. Ungeti peretii vasului de la slow cooker cu unt si turnati compozitia.
  5. Acoperiti cu capacul si puneti temperatura pe Low iar timpul de gatire setati-l pe 3 ore. 
  6. Fiind o compozitie lichida care sta tot timpul coacerii lipita de vas, se comporta diferit la coacere fata de altfel de mancaruri pe care le gatim in slow cooker. Astfel va recomand ca la jumatatea timpului de coacere sa ridicati putin vasul de ceramica din aparat si rotiti la 180 de grade, pentru a evita riscul de a se coace mai mult pe una dintre parti.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Biscuiti cu budinca

Aceasta ”prajitura” este facuta de mami. Cred ca este una din cele mai simple deserturi, pentru ca nu trebuie pusa la cuptor si nici nu iti ia mult timp sa o prepari.

Ingrediente

  • 250 biscuiti
  • 2 budinci vanilie, preparate si racite
  • dulceata de fructe acrisoare
  • ciocolata pentru ornat
Biscuiti cu budinca
Biscuiti cu budinca

Mod de preparare

  1. Preparati budinca dupa instructiunile de pe ambalaj si lasati la racit.
  2. Folositi un vas de aprox 15×15 cm. Puneti primul strat de biscuiti, dulceata si apoi o parte din budinca. Continuati sa puneti biscuitii, dulceata si budinca pana cand se formeaza 4 straturi.
  3. Razuiti ciocolata pe deasupra si serviti dupa ce a stat putin la rece.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Briose cu ciocolata si spuma de ou

Aceste briose cu ciocolata si spuma de ou  este desertul perfect pentru masa de sarbatori, daca preferati ceva mai usor decat un tort, dar care totusi sa fie la fel de apetisant. Procesul de preparare nu este complicat deloc, ceea ce poate fi de ajutor in perioada sarbatorilor, cand timpul este redus.

Ingrediente

  • 195 g faina
  • 280 g zahar
  • 60 g cacao
  • 1 lingurita praf de copt
  • un praf de sare
  • 160 ml ulei
  • 240 ml smantana sau iaurt gras
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 2 oua intregi
  • 550 g zahar
  • 6 albusuri de ou, la temperatura camerei
  • 125 ml apa
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 200 g ciocolata neagra, 45 % cacao
  • 5 linguri ulei
Briose cu ciocolata si spuma de ou
Briose cu ciocolata si spuma de ou

Mod de preparare

  1. Amestecati faina cu zaharul, cacao, sare si praful de copt.
  2. Separat amestecati uleiul cu smantana. Bateti ouale ca si pentru omleta si amestecati-le cu compozitia de smantana. Apoi treptat adaugati faina si folosind mixerul, mixati pentru a se omogeniza cat mai bine.
  3. Luati cate o lingura de aluat si puneti-o in forme de briose cu hartie. Lasati 1 cm gol in fiecare forma, pentru ca briosa sa creasca la aceasi inaltime cu cea a hartiei.
  4. Intoduceti in cuptorul preincalzit la 170 C si lasati 20-25 min.
  5. Cand sunt gata se lasa la racit, dupa care se orneaza cu spuma de ou.
  6. Pentru a prepara spuma de ou, puneti albusurile, intr-un vas rezistent la caldura, adaugati apa, esenta de vanilie si zaharul. Mixati, folosind un mixer, pana cand devin spumoase.
  7. Apoi puneti vasul peste un alt vas cu apa, care fierbe la foc redus. Lasati albusurile pe abur pentru 3, 5 minute si amestecati des.
  8. Dupa cele 5 minute, luati de pe foc si bateti in continuare cu mixerul inca 15 minute.
    La final albusul trebuie sa fie spumat si tare.
  9. Folosind o punga cu forma pentru ornat la capat. Puneti in centrul briosei si strangeti, formand un strat egal de spuma pe toata suprafata briosei, apoi ridicati recipientul putin mai sus si strangeti formand inca un strat de spuma, dar care sa fie putin mai mic decat primul, continuati procedeul pana cand se formeaza toate cele 3, 4 straturi.
  10. Asezati briosele in frigider pentru 2 ore.
    Topiti ciocolata pe abur si amestecati cu 5 linguri de unt. Turnati-o intr-un vas mic si inalt. Lasati la racit aprox. 15 min. amestecand din cand in cand.
  11. Apoi treceti partea de sus a brioselor prin ciocolata.
  12. Puneti-le pe un platou si lasati-le la frigider pentru cel putin 2 ore, pentru a se intarii ciocolata de pe deasupra.
    Se pastreaza la frigider pana la maxim 3 zile.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Rulada cu zmeura

Rulada din piscot mi-a placut de cand eram mica, doar ca niciodata nu am incercat sa o fac. Aceasta este prima, si cand am vazut ce usor se face nu mi-a venit sa cred. Am folosit reteta de blat de la Princess Torta si s-a potrivit foarte bine. Umplutura poate sa fie si cu alte ingrediente dupa gustul fiecaruia. As incerca una cu crema de ciocolata si cu bucati de trufe de ciocolata.

Ingrediente

  • 3 maini de zmeura
  • 300 ml frisca lichida
  • 100 g faina alba
  • 50 g amidon din porumb
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • 4 oua, separate
  • 1 praf de sare
  • 165 g zahar
Rulada cu zmeura
Rulada cu zmeura

Mod de preparare

  1. Pentru a face blatul amestecati faina cu amidonul si praful de copt.
  2. Bateti albusurile spuma, dupa ce s-au intarit adaugati pe rand zaharul si cate un galbenus, pana cand ati pus cele 4 galbenusuri.
  3. Adaugati faina in 4 ture, amestecand incet cu o lingura.
  4. Puneti cuptorul la 176° C. Apoi pregatiti o tava de cuptor (aprox. 40-30 cm). Asezati o hartie de copt in ea si turnati compozitia.
  5. Lasati la cuptor 30 min., dupa ce e gata nu asteptati sa se raceasca, ci rulati blatul cu tot cu hartia de copt, altfel se intareste si nu va mai putea fi rulat. Infasurati-l asa rulat intr-un prosop curat si lasati-l asa pana cand bateti frisca.
  6. Bateti frisca spuma, apoi desfaceti blatul si puneti frisca, presarati zmeura si rulati-l.
  7. Taiati felii nu prea groase. Feliile astfel taiate se pot servi cu o crema de vanilie pe deasupra.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Prajitura cu banane si mac

Prajitura cu banane si mac este din categoria celor mai usoare retete. Imi place felul acesta de prajitura pentru ca din doua miscari faci totul, fara sa ai zeci de etape. Cand prajitura este in cuptor si trece de primele 15 minute, incepe sa dea un miros bun de banane in toata bucataria. Pana cand trec cele aproximativ 30 de minute se va coace frumos fiind rumena pe deasupra si moale in interior. Prajitura cu banane si mac se pastreaza pana la 3, 4 zile inchisa in caserola la loc uscat si racoros.

Ingrediente

  • 100 g unt
  • 2 banane mari, coapte
  • 2 oua
  • 170 g zahar 
  • 165 g faina de grau
  • 2 lingurite praf de copt
  • 3 linguri mac 
  • 50 ml cottage cheese
  • 3 linguri zeama de lamaie

Glazura

  • 100 g ciocolata alba sau frisca
Prajitura cu banane si mac
Prajitura cu banane si mac

Mod de preparare

  1. Incalzeste cuptorul la 200 de grade. Unge cu unt o tava dreptunghiulara, de 25×35 cm.
  2. Topeste untul si piseaza bananele.
  3. Bate ouale cu zaharul pana amestecul devine aerat si omogen. Amesteca faina, praful de copt si macul intr-un bol, iar apoi amesteca-le cu oul batut.
  4. Adauga si amesteca branza, bananele pisate si zeama de lamaie. Intinde aluatul in tava si lasa-l la cuptor 20, 30 minute. Lasa prajitura sa se raceasca complet.
  5. Topeste ciocolata in cuptorul cu microunde sau pe aragaz intr-o baie de apa si toarna-o peste prajitura. Dupa ce s-a intarit ciocolata, prajitura se taie in bucati patrate. Prajitura cu banane si mac se mai poate servi si cu frisca.

Categorii
Deserturi Prajituri Retete de post Retete Mancare

Mini cheesecake vegan cu dovleac

Mini cheesecake-urile vegan cu dovleac sunt o inventie proprie, dupa ce m-am gandit cum as putea sa combin cateva ingrediente simple si sa imi rezulte un desert care sa inlocuiasca cheesecake-ul clasic. Aceste mici delicii sunt preparate din ingrediente naturale, iar in loc de zahar am folosit indulcitorul natural de la Green Sugar. Green Sugar este un îndulcitor 100% natural, cu zero calorii și zero indice glicemic, pe baza de extract uscat din frunze de Stevia.

Ingrediente blat

  • 40 g ulei de cocos
  • 70 g biscuiti digestivi
  • 1 lingura zahar Green Sugar

Ingrediente crema

  • 230 ml piure de dovleac copt
  • 80 g caju (inmuiat in apa, cel putin 2 ore)
  • aprox. 50 ml apa
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 1 lingurita scortisoara
  • 6-8 picaturi indulcitor natural de stevie Green Sugar
  • 60 ml ulei de cocos

Ingrediente topping

  • 1 conserva de lapte de cocos (400 ml) sau 200 ml frisca vegetala
  • 2 linguri zahar Green Sugar 
  • 1 mana de migdale maruntite
Mini cheesecake vegan cu dovleac
Mini cheesecake vegan cu dovleac

Mod de preparare

  1. Intr-o tigaie, la foc mic, topiti uleiul de cocos si adaugati biscuiti zdrobiti impreuna cu zaharul, amestecati pana cand biscuitii sunt bine unsi.
  2. Incalziti cuptorul la 160 C, pregatiti o tava speciala de briose si puneti cate o fasie de hartie de copt pe mijloc (1x10cm) peste care veti pune compozitia.
  3. Luati cate o lingura din compozitia de biscuiti si umpleti partea de jos a briosei, apasati cu lingura pentru a forma un strat egal. Folositi compozitia pentru aprox. 8 buc.
  4.  Pentru a face crema aveti nevoie de caju inmuiat in apa cu o seara inainte sau cu cel putin 2 ore inainte. Scurgeti caju de apa si puneti-l in vasul blenderului manual, mixati cu blenderul manual pana cand obtineti o pasta cremoasa si pufoasa. Adaugati ulei de cocos, piure de dovleac si aprox. 50 ml. apa, daca este nevoie, pentru ca dovleacul va avea si el apa, continuati sa mixati cu blenderul.
  5. Condimentati cu 1 lingurita esenta de vanilie, 1 lingurita scortisoara si 6-8 picaturi de indulcitor natural de stevie marca Green Sugar. Amestecati bine si gustati, in functie de cat de dulce  este dovleacul puteti sa mai adaugati 2,3 picaturi de indulcitor natural de stevie Green Sugar.
  6. Puneti cate 2, 3 linguri din crema obtinuta, peste fiecare strat de biscuiti din tava, in asa fel incat sa umpleti forma briosei.
  7. Introduceti la congelator si lasati timp de 1 ora. Scoateti din congelator dupa 1 ora si lasati la temp. camerei 5 minute, apoi trageti usor de capetele de hartie si mini prajiturica va iesi cu totul afara, fara sa se lipeasca.
  8. Pentru ornat puteti folosi frisca din lapte de cocos sau frisca vegetala batuta cu 2 linguri de zahar natural Green Sugar, daca folositi frisca din lapte de cocos, tineti conserva la rece cu o zi inainte sa o folositi. Inainte de a o prepara scoateti-o de la frigider fara sa agitati conserva, deoarece in partea de sus se va aduna stratul de care avem nevoie pentru frisca. Cu o lingura luati partea aceea (mult mai consistenta si mai alba) afara. Puneti intr-un vas impreuna cu 2 linguri de zahar natural Green Sugar si bateti cu un mixer de la viteza mica la viteza mai mare crescuta treptat. 
  9. Puneti frisca pe fiecare mini cheesecake vegan cu dovleac si apoi presarati scortisoara si migdale maruntite.
  10. Se pot servi dupa aprox. 20 min dupa ce sunt scoase de la congelator si se pot pastra la frigider impreuna cu toppingul 1, 2 zile.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Dobos cu glazura de zahar ars

Ingrediente blat

  • 12 oua mari, la temperatura camerei
  • 250 g zahar praf
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 220 grame faina
  • un varf de cutit de sare

Ingrediente crema

  • 30 grame ciocolata fara zahar (100% cacao) sau ciocolata amara 
  • 3 oua 
  • 3 linguri frisca lichida
  •  110 grame zahar granulat
  • 1 1/2 lingurita esenta de vanilie
  • 2 linguri extract de cafea sau 4 linguri de cafea espresso 
  • 170 gr unt nesarat( moale, la temperatua camerei)
  • 50 gr zahar praf

Ingrediente glazura de zahar ars 

  • 230 grame zahar granulat

Mod de preparare

BLAT

  1. Se incalzeste cuptorul la 180 grade celsius. Se separa galbenusurile si albusurile. La galbenusuri se adauga 1/2 cantitatea de zahar si se bat cu mixerul. Apoi se adauga vanilia si sarea.
  2. Separat se bat albusurile, spuma si se adauga restul de zahar.
  3. Se combina albusurile cu galbenusurile insa se amesteca cu grija ca sa nu se taie albusurile. Apoi se adauga faina cernuta si se incorporeaza cu grija.
  4. Se foloseste o tava rotunda de 25 cm pentru a face 10 blaturi. Se taie 10 foi de copt, dupa forma tavii, si inainte de a pune aluatul in tava, se unge foaia cu putin ulei Se intind foile cat de subtire si uniform posibil.
  5. Se lasa la cuptor 10 minute sau mai mult, depinde de cuptor. Insa in cel mult 15 minute ar trebui sa fie gata.
  6. Blatul trebuie sa aiba culoare galbuie, sa nu se arda.
  7. Dupa ce toate foile sunt coapte, se face crema. Foaia de copt se lasa pe blat pana asamblam tortul.

CREMA

  1. Se incepe prin a topi ciocolata. Se foloseste un vas de sticla pus peste o oala in care fierbem apa. Dupa ce apa a fiert ,se reduce focul ca sa nu fie temperatura prea mare pt ciocolata. Se pune ciocolata in vasul de sticla si se lasa se se topeasca, apoi se lasa la racit .
  2. Se bat ouale spuma, iar intre timp se ia un vas de fonta (sau vas cu peretii grosi) si se adauga zaharul si apa. Pe foc mediu, se lasa sa se topeasca zaharul .Cand siropul devine transparent, se introduce in vas un termometru digital pentru a nu se depasi temperatura de 114 grade Celsius. Nu se amesteca in sirop.
  3. Dupa cateva minute, cand siropul are 114 grade, se toarna rapid intr un vas de sticla
  4. Se toarna putin din lichid in ouale batute spuma, si se bate la viteza maxima 30 secunde. Se toarna lichidul in vasul cu oua in asa fel incat sa nu atinga picioarele mixerului, Se adauga lichid putin cate putin si dupa fiecare tura, se porneste mixerul pe viteza maxima, cateva secunde, ca sa se incorporeze siropul bine de tot in spuma.
  5. Dupa ce tot lichidul e adaugat, se mai bat ouale 15 minute pana crema se raceste..
  6. Untul se bate spuma cu zaharul praf. Dupa ce untul devine ca o spuma, se adauga frisca lichida si se mai bate pana totul devine ca o crema fina. Apoi se adauga ciocolata topita si racita, si se bate cu mixerul cateva minute pana ce toata e incorporata. Apoi adaugam vanilia si extractul de cafea. Se pune crema la rece .
  7. Se aseambleaza tortul, se imparte crema in mod egal pe fiecare blat .Ultima foaie se lasa deoparte si se face un sirop de zahar ars care se adauga pe ultimul blat.
  8. Se introduce tortul la congelator cel putin 1 ora pentru a se putea felia mai usor.

GLAZURA DE ZAHAR ARS

  1. Se ia o foaie de copt si o asezam foaia de blat entru ca urmeaza sa turnam zahar ars peste ea.
  2. Se pune zaharul intr un vas care sa nu se lipeasac si se lasa se se topeasca zaharul la foc mic, pana ce tot zaharul e dizolvat si are o culoare maroniu roscata .
  3. Apoi se ia de pe foc si rapid se toarna peste blat, in strat subtire. Cu o spatula unsa cu ulei , putem nivela zaharul ars cat inca e fierbinte. Se va intari foarte rapid asa ca pasul acesta se face cat mai rapid posibil.
  4. Se incalzeste lama unui cutit in foc si se taie blatul in 16 felii egale. Dupa fiecare felie taiata, se curata lama cutitului cat se poate de bine ,cu hartie de bucatarie si apoi se pune iar in foc. Cand e incalzite bine, se taie urmatoarea felie si tot asa.
  5. Se scoate tortul de la congelator si cu un cutit cu lama lunga si ascutita, se tau feliile de tort. La un tort de 25 centimetri se taie 16 felii .Cutitul se introduce in apa fierbinte si se curata, dupa fiecare taiere.
  6. Apoi se aseaza peste tort feliile de blat cu zahar ars.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Prajitura cu piersici si nuca

Cele mai bune deserturi mi se par cele care se pot servi mai multe zile, la cafea. Aceasta prajitura cu piersici si nuca merge foarte bine cu o cafea. Am folosit zahar cu 0 calorii, daca inca nu ati auzit de zaharul minune. Acesta se numeste Green Sugar, care este un îndulcitor 100% natural, cu zero calorii și zero indice glicemic, pe baza de extract uscat din frunze de Stevia.

Ingrediente

  • 150 g unt
  • 100 g zahar Green Sugar
  • 2 oua
  • 175 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 2 linguri lapte
  • 1 lungurita esenta de vanilie
  • 420 g compot de piersici jumatati
  • 70 g nuca
Prajitura cu piersici si nuca
Prajitura cu piersici si nuca

Mod de preparare

  1. Topiti untul si apoi amestecati-l cu zaharul, folositi mixerul.
  2. Adaugati cate un ou pe rand, si continuati sa mixati pana cand amestecul devine spumos.
  3. Puneti esenta de vanilie amestecata cu laptele si apoi faina amestecata cu praful de copt. Continuati sa mixati mixerul.
  4. Turnati compozitia intr-o tava de prajituri unsa cu unt si data cu faina, asezati caisele si nuca pe deasupra.
  5. Puneti in cuptorul preincalzit la 160 g pentru 30 minute.
Categorii
Deserturi Prajituri Retete Mancare

Prajitura cu malai

De mult timp ma pregatesc sa fac o prajitura cu malai. Vroiam sa fac genul aceasta care este din categoria desert , este si varianta de paine cu malai, care este total altceva. Aceasta se poate servi ca desert si imi place cel mai mult dimineata la cafea, dar merge foarte bine si calda scoasa din cuptor cu un pahar de iaurt. Pe langa faptul ca prajitura cu malai iese destul de multa si imi ajunge cam timp de 1 saptamana, ma bucur ca am folosit zahar Green Sugar, care este un îndulcitor 100% natural, cu zero calorii și zero indice glicemic, pe baza de extract uscat din frunze de Stevia.

Ingrediente:

  • 200 g faina de malai
  • 450 g faina alba
  • 180 g green sugar
  • 2 linguri praf de copt
  • 1 lingurita sare
  • 160 ml ulei vegetal
  • 80 ml unt topit
  • 3 oua intregi, batute
  • 600 ml lapte
  • zeama de la 1 lamaie
Prajitura cu malai
Prajitura cu malai

Mod de preparare:

  1. Intr-un bol mai mare, amestecati ingredientele uscate: faina de malai, faina alba, zahar, praf de copt si sare.
  2. Separat amestecati ingredientele lichide: ulei, unt, ouale batute, laptele si zeama de lamaie.
  3. Amestecati cele doua compozitii, folosind un mixer, si turnati compozitia intr-un vas ceramic de 23×30 cm, uns cu unt si pudrat cu faina.
  4. Puneti cuptorul preincalzit la 170 C, lasati intre 45-55 de minute, pana cand prajitura are o culoare maronie pe deasupra.
  5. Prajitura cu malai este cea mai buna este servita calda cu iaurt dar si la cafea merge perfect.